Fotografie studio

Faptul ca suprafetele unei lentile convergente nu sunt plane, ci curbe, determina ca imaginea unui plan perpendicular la axa optica sa nu fie plana, ci concava. Astfel, pentru ca imaginea unui obiect, formata pe un ecran receptor, sa fie clara pe intreaga ei intindere, ar trebui ca si ecranul receptor sa fie usor concav.

In cazul proiectarii unei imagini pe un ecran plan, claritatea acesteia scade pe masura ce detaliile ei sunt situate mai departe de centru. Cand se folosesc obiective foarte simple, acest inconvenient poate fi inlaturat numai prin diafragmare, adica prin interceptarea radiatiilor marginale.

Marginile unei lentile convergente obisnuite se comporta intocmai ca o prisma, producand descompunerea luminii naturale. In trecerea lor prin partile marginale ale lentilei, diversele radiatii spectrale care intra in compunerea luminii albe nu sunt refractate in aceeasi masura.

Prin urmare, diferitele imagini nete, formate de fiecare grup de radiatii componente, nu vor coincide, ca pozitie, fata de lentila. Cele mai apropiate de lentila vor fi imaginile formate de radiatiile violete, vor urma apoi imaginile formate de radiatiile albastre si mai departe de lentila, se vor forma imaginile determinate de radiatiile verzi apoi cele formate de radiatiile galbene si, in sfarsit, cele mai departate de lentila vor fi imaginile formate de radiatiile rosii.

Opticienii au gasit ca cel mai bun mijloc de corectare a aberatiei cromatice il constituie combinarea unei lentile convergente cu una divergenta. Un astfel de obiectiv elimina si aberatia cromatica si aberatia de sfericitate, dar nu mai concentreaza radiatiile luminoase, deoarece lentila divergenta disperseaza toate radiatiile pe care le-a concentrat lentila convergenta.

De aceea, este necesar ca lentilele care intra in aceasta combinatie sa fie fabricate din materiale diferite. O asemenea combinatie perminte inlaturarea, in mare masura, a aberatiei cromatice si de sfericitate, extinzandu-se mult si limita de utilizare a radiatiilor marginale.

O lentila convergenta este marginita de cel putin o suprafata sferica. Faptul ca una dintre ele, sau ambele suprafete ale unei lentile convergente nu sunt plane, ci bombate, determina ca razele marginale sa fie concentrate in puncte diferite, in raport cu punctul de concentrare al razelor care trec prin regiunea centrala a lentilei.

Prin urmare, imaginea obtinuta cu ajutorul unei astfel de lentile va fi lipsita de claritate. Obiectivele fotografice folosesc grupuri de lentile convergente si divergente pentru a micsora cat mai mult acest defect.

Se stie ca o usoara crestere a tensiunii curentului electric pe retea determina o mai puternica incalzire a filamentelor incandescente din becuri si deci emisiunea unei lumini “mai albe”. Dimpotriva, scaderea tensiunii pe retea are ca efect o micsorare a temperaturii filamentelor, caz in care lumina raspandita de acestea va deveni “mai galbena”. Prin urmare, repartitia spectrala a energiei luminoase emisa de un bec cu incandescenta depinde direct de temperatura filamentului din interiorul becului.

In practica fotografica se obisnuieste sa se foloseasca pentru caracterizarea compozitiei spectrale a luminii emise de un corp incandescent aflat la o anumita temperatura notiunea de “temperatura de culoare (temperatura absoluta)” si se exprima in grade Kelvin (K).

Temperatura de culoare este folosita atat pentru caracterizarea compozitiei spectrale a radiatiilor existente in lumina solara cat si pentru caracterizarea compozitiei spectrale a radiatiilo emise de diferite surse de lumina artificiala.

Proportia dintre diferitele radiatii componente ale luminii emise se prezinta in felul urmator:

1. la aproximativ 3000°K, radiatiile rosii reprezinta 47%, radiatiile galbene 34%, radiatiile verzi 14%, radiatiile albastre numai 4%, iar radiatiile ultraviolete 1%
2. la aproximativ 4000°K, radiatiile rosii reprezinta aproximativ 36%, cele galbene 33%, verzi 20%, radiatiile albastre 7%, iar radiatiile ultraviolete 4%
3. la aproximativ 5700°K, radiatiile rosii reprezinta 28%, radiatiile galbene 29%, radiatiile verzi 22%, radiatiile albastre 13%, iar cele ultraviolete 8%

Din considerente de ordin practic, indicatiile privind compozitia spectrala a unei lumini sunt date numai pentru trei grupe principale de radiatii: rosii, verzi si violete-albastre.

Semnificatia exacta a cuvantului fotografie vine din greaca veche – foto si grafein – care inseamna “scriere cu lumina”, sau mai precis, “scriere prin intermediul luminii”.

Intradevar, factorul principal in formarea imaginilor fotografice este lumina, cunoasterea caracteristicilor ei reprezentand una dintre cele mai importante conditii pentru obtinerea unor bune rezultate.

Astfel, reglarea diferitelor dispozitive ale unui aparat fotografic depinde, in primul rand, de iluminarea subiectului ce urmeaza a fi fotografiat.

Majoritatea obiectelor din mediul inconjurator nu au lumina proprie. Ele sunt iluminate fie de radiatiile solare, fie de radiattile altui izvor de lumina (de pilda, de radiatiile emise de o lumanare sau ale unui bec cu incandescenta). Diferite obiecte, iluminate de aceleasi radiatii, nu au aceeasi culoare, ci se prezinta in culori deosebite.

Fenomenul se explica prin faptul ca aceste corpuri absorb, in proportii diferite, unele dintre radiatiile spectrului vizibil, difuzand (respingand) in schimb, altele, dintre cele care caracterizeaza acest spectru. Astfel, petalele papadiei ni se infatiseaza in culoarea galbena, deoarece ele absorb o mare parte a radiatiilor din regiunea violeta-albastra a spectrului, difuzand, in acelasi timp, o mare parte a radiatiilor din regiunile verde si rosu ale spectrului.

Compunerea radiatiilor din regiunile verde si rosu ale spectrului, radiatii difuzate de papadie, face ca floarea sa fie perceputa de ochiul omenesc in culoarea galbena.

Absortia aproape totala si in aceeasi proportie a radiatiilor din regiunile vizibile ale spectrului determina ca obiectele care au aceasta propietate sa ni se infatiseze in culoarea neagra.

Difuzarea aproape totala ai in aceeasi proportie a radiatiilor din regiunile vizibile ale spectrului determina ca obiectele care au aceasta propietate sa ni se infatiseze in culoarea alba.

Prin urmare, culoare nu este altceva dacat rezultatul unor absortii. Lumina naturala ce cade pe suprafata unui obiect devine colorata atunci cand este reflectata, daca unele dintre radiatiile sale componente au fost mai mult absorbite de obiectul respectiv.