Fotografie studio

Este cunoscut faptul ca lumina care patrunde in plina zi printr-o fereastra ilumineaza peretele din partea opusa cu atat mai intens cu cat fereastra are dimensiuni mai mari. De asemenea, acel perete va fi cu atat mai puternic luminat cu cat se va afla mai aproape de fereastra.

Prin asemanare, se poate concluziona ca pentru aceeasi cantitate si calitate de lumina, senzorul din aparat va primi cu atat mai multa lumina in unitatea de timp, cu cat obiectivul va avea un diametru mai mare si cu cat centrul optic al obiectivului respectiv se va gasi situat mai aproape de suprafata senzorului.

In realitate, cantitatea de lumina care patrunde in obiectiv, intr-o anumita unitate de timp, nu este determinata de diametrul lentilei frontale ci de dispozitivul numit “diafragma”. Deschiderea diafragmei poate fi variata in anumite limite.

Prin urmare, capacitatea unui obiectiv de a ilumina, cu o anumita intensitate, senzorul aparatului foto se exprima prin raportul dintre diametrul diafragmei maxime si distanta focala minima.

Astfel:

1. deschiderea reala caracterizeaza diametrul obiectivului
2. deschiderea utila desemneaza diametrul diafragmei maxime a obiectivului
3. deschiderea relativa reprezinta raportul dintre deschidera utila si distanta focala minima, acest raport fiind utilizat pentru caracterizarea luminozitatii obiectivului respectiv

Aproape intotdeauna, notatiile privitoare la luminozitatea obiectivului sunt inscrise pe montura acestuia sub forma unui raport prezentat in forma f=1:2, 1:3.5, 1:5.6, etc. Cu cat luminozitatea unui obiectiv se exprima printr-un raport mai apropiat de 1:1 cu atat are luminozitatea mai mare.

Ducerea unei diagonale in campul imaginii (a unei diagonale inscrisa in cercul de claritate) si unirea extremitatilor ei prin doua drepte cu centrul optic al obiectivului permit masurarea unei valori unghiulare, desemnata prin denumirea “unghi de camp”.

Valoarea unghiului de camp difera de la un obiectiv la altul. Ea este, in principal, determinata de distanta focala a obiectivului si de deschiderea utila a acestuia.

Cu cat distanta focala a obiectivului este mai mare, cu atat valoarea unghiului de camp este mai redusa, si invers, cu cat distanta focala a obiectivului este mai mica, cu atat unghiul de camp are valori mai mari.

Distanta focala a unui obiectiv reprezinta departarea dintre centrul optic al obiectivului si suprafata senzorului din interiorul aparatului, cand obiectivul este pus la punct pentru infinit.

Notatia inscrisa pe obiectiv este de obicei in mm si indica distanta focala minima, adica distanta minima dintre centrul optic al obiectivului respectiv si planul senzorului.

Tinand cont ca numai partea centrala a unei imagini formate de obiectiv intruneste calitati satisfacatoare, aceasta parte a fost numita “campul imaginii” si poate fi reprezentata printr-un cerc in care se formeaza imaginea proiectata de un obiectiv.

Aceasta deficienta a obiectivelor rezulta, in principal, din faptul ca radiatiile oblice, receptionate pe o suprafata exterioara a obiectivului, sunt interceptate intr-o mare masura de montura obiectivului.

Totodata radiatiile marginale care nu au fost interceptate de montura strabat un drum mai lung decat cele care trec prin zona centrala a obiectivului, fapt care determina reducerea intensitatii lor.

De aceea, zona centrala a campului imaginii va fi mai intens iluminata dacat zona lui periferica. Utilizarea unei diafragme mai mici are drept efect, in majoritatea cazurilor, o atenuare a inegalitatilor de iluminare a imaginilor.

Forma sferica a suprafetei unei lentile convergente determina ca liniile drepte de pe marginile imaginii sa fie redate usor curbate. Redarea deformata a liniilor drepte se poate prezenta sub doua forme cunoscute sub denumirea de distorsiunea in forma de pernita si distorsiunea in forma de butoias.

Imagine fara distorsiune:

Distorsiune in forma de pernita:

Distorsiune in forma de butoias: