Fotografie studio

Rezolvarea plastica a fotografiei despinde in mare masura si de alegerea nivelului punctului de statie. Marea varietate de inaltimi de la care pot fi privite subiectele si punctele de statie corespunzatoare acestora pot fi reduse in mod conventional la trei grupe de statie corespunzatoare si clasificate astfel: puncte de statie normal, inferioare (de jos) si superioare (de sus).

In practica fotografica, cel mai raspandit este punctul de statie normal, a carui inaltime corespunde aproximativ cu nivelul ochilor unui om in picioare. Fotografierea de la o astfel de inaltime este mult raspandita datorita faptului ca in viata, aceste puncte de observare sunt cele cele mai raspandite si, prin urmare, asemenea fotografii redau imaginea subiectului fotografiat sub forma cea mai obisnuita pentru ochiul uman.

De aceea, in general, portretele si fotografiile cladirilor se fac de la puncte de statie normale, deoarece subiectele bine cunoscute omului si formele arhitecturale obisnuite nu trebuie sa aiba nici un fel de deformari in fotografie.

De exemplu, executarea unui portret dintr-un punct de statie inferior duce la exagerarea dimensionala a partii infrioare a fetei; pe fotografie apare o barbie masiva si o frunte disproportionat de ingusta. Din contra, un punct de statie superior mareste forografiea pe partea superioara a fetei.

Cum se poate alege distanta la care trebuie sa fie asezat aparatul foto la fotografierea diferitelor subiecte? Distanta de la care se fotografiaza influenteaza in primul rand dimensiunile subiectului in fotografie. Cu cat aparatul foto este asezat mai aproape de subiect, cu atat acesta va aparea mai mare pe fotografie si, din contra, cu cat distanta dintre aparat si subiect va fi mai mare, cu atat imaginea va fi mai mica.

Fotografiile obtinute din puncte de statie mai indepartate cuprind spatii largi si arata in ansamblu subiectul fotografiat. Aceste imagini permit privitorului sa se familiarizeze cu caracteristicile sectiei, fabricii, ale lucrarilor agricole, ale peisajelor urbane sau rurale, ale actiunilor ce se desfasoara in cadrul unor spatii mari (demonstratii, mitinguri, intreceri sportive, etc.)

Cu ajutorul acestor fotografii, privitorul isi va forma cu usurinta o imagine asupra dimensiunilor si situarii in spatiu a diferitelor elemente, asupra raportului spatial al acestor elemente, asupra interactiunii oamenilor, asupra scarii la care se desfasoara acele evenimente.

Daca ne apropiem de subiectul fotografiat, scara imaginii se mareste treptat, diferitele detalii ocupa in cadrul ei un loc din ce in ce mai mare, elementele marginale ies din campul obiectivului si raman in afara cadrului.

Apropiind aparatul de una din portiunile subiectului, se apropie prin aceasta si pe cel care va privi ulterior fotografia, atentia lui se va opri asupra unui anumit moment al actiunii.

Un astfel de punct de statie de la mica distanta permite sa se arate in mod expresiv in fotografie omul in cadrul activitatilor sale, pozitia lui, atitudinea, gesturile, relatiile lui cu alti oameni, cu uneltele inconjuratoare, cu obiecte de uz general etc.

O apropiere si mai mare a punctului de statie fata de subiect, ceea ce duce la micsorarea campului incadrat si la marirea scarii imaginii, face sa se elimine din fotografie toate elementele mediului inconjurator; in acest mod, in cadrul imaginii ramane numai omul, ajungandu-se de fapt la un portret.

Adeseori, fotografiind o cladire, o sculptura sau un grup de oameni, fotograful asaza aparatul foto drept in fata subiectului, exact pe axa centrala a acestuia. O asemenea rezolvare este dictata de tendinta de tendinta de a acorda obiectului fotografiat un loc central in imagine, de a umple intregul camp vizual al obiectivului numai cu materialul ce intereseaza fotograful, precum si de a lasa restul elementelor in afara cadrului.

Intr-o serie de cazuri insa, o asemenea amplasare a subiectului duce la o prezentare simplista si fortata a cladirii ca atare, a sculpturii ca rezultat al activitatii sculptorului, etc. Bogatele posibilitati plastice ale fotografiei raman neutilizate si sunt inlocuite printr-o simpla copiere a celor realizate de arhitect sau de sculptor.

De aceea, fotografiile apar reci, anoste si neinteresante, ele constituind mai curand niste reproduceri ale subiectelor fotografiate decat o imagine expresiva si artistica a acestora. Asemenea fotografii sunt necesare in unele cazuri, dar atunci fotografia are numai o importanta documentara si nu apare ca o lucrare de creatie.

Este de precizat, de asemenea, o alta particularitate a compozitiei frontale si anume caracterul ei static, aceasta compozitie fiind prea putin utilizabila pentru rezolvarea unor teme legate de prezenta miscarii, de fotografierea unor imagini sportive, a unor automobile in miscare, etc.

Prin urmare, cunoscand posibilitatile plastice si particularitatile compozitiei frontale, aceasta va tebui sa fie folosita numai in cazurile in care aceste particularitati vor putea sa favorizeze prezentarea expresiva a subiectului fotografiat, precum si trasaturile caracteristice ale acestuia.

Deplasand lateral punctul de statie, fata de subiect, volumul este redat din ce in ce mai bine prin partile laterale vizibile si prin legatura acestor parti cu muchiile obiectului. Punctele de statie laterale favorizeaza obtinerea unor imagini spatiale, cu punerea in evidenta a volumelor.

O astfel de alcatuire a imaginii creeaza claritate in desenul liniar, favorizeaza accentuarea plastica a elementului principal si face ca fotografia sa nu fie o simpla inregistrare a lucrurilor care au cazut intamplator in campul obiectivului fotografic.

Ca rezultat al valorilor diferite ce capata elementele imaginii, cum si al directivitatii compozitiei, imaginea pierde din staticitatea proprie compozitiilor frontale si, in special, a compozitiei simetrice. Prin urmare, punctele de statie laterale favorizeaza miscarea in imagine, favorizeaza obtinerea unor fotografii dinamice.

Care sunt problemele care se pun fotografului, atunci cand el, dupa ce si-a ales subiectul, trece la fotografiere? In primul rand, se pune problema locului in care trebuie sa fie asezat aparatul fotografic, a locului de unde subiectul trebuie sa fie aratat privitorului. Prin urmare, este vorba despre alegerea punctului de statie al aparatului fotografic.

Imaginea fotografica trebuie sa arate privitorului subiectul fotografiat, cat mai veridic si mai expresiv, iar impresia pe care o produce fotografia asupra privitorului trebuie sa corespunda impresiei pe care subiectul fotografiat a produs-o asupra fotografului.

Una din cele mai importante caracteristici ale fotografiei este veridicitatea, expresivitatea si viata imaginii, legate de capacitatea de a reda realist si convingator esenta evenimentului produs, caracterul persoanei fotografiate, armonia peisajului, particularitatile formelor arhitecturale ale cladirilor, etc. Aceste caracteristici: esenta, caracter, armonie, particularitate, etc. pot fi exprimate si subliniate in fotografie prin alegerea corespunzatoare a punctului din care se face fotografierea.

Exista trei elemente care conditioneaza alegerea punctului de statie: directia de fotografiere, distanta pana la subiectul fotografiat si inaltimea punctului de statie.

Diafragmarea unui obiectiv nu este folosita numai pentru limitarea cantitatii de lumina care trece prin obiectiv. Rolul ei principal este de a face sa varieze profunzimea de camp.

Profunzimea de camp poate fi definita ca zona dinaintea si din spatele planului pentru care s-a facut punerea la punct a obiectivului, zona in cuprinsul careia toate obiectele sunt reprezentate clar in fotografie.

Zona de profunzime se extinde mai putin in fata planului de punere la punct si este considerabil mai mare in spatele acestui plan. Claritatea redarii obiectului este maxima pentru planul de punere la punct. Ea descreste treptat, pe masura ce obiectele sunt situate catre limitele care caracterizeaza profunzimea de camp.

Profunzimea de camp este determinata de o multime factori:

1. distanta foacala a obiectivului; cu cat obiectivul are o distanta focala mai mica cu atat profunzimea de camp va fi mai mare si invers
2. gradul de diafragmare; cu cat obiectivul va fi mai mult diafragmat cu atat va creste si profunzimea de camp, cu cat deschiderea diafragmei va fi mai mare cu atat va scadea aceasta
3. punerea la punct a obiectivului pentru o anumita distanta; cu cat un obiectiv va fi pus la punct pentru un plan situat la o distanta mai mica de centrul sau optic, cu atat profunzimea de camp se va caracteriza printr-o intindere mai redusa si invers.